Am pierdut....

 Imi e greu sa spun ce simt... e greu atunci cand pierzi intr-o secunda toata fericirea pe care ai avut-o. Ma simteam cea mai fericita... cea mai implinita femeie... si intr-o secunda toata bucuria a fost ruinata...  Am pierdut... am pierdut ceea ce imi doream enorm de mult... nu  a vrut sa mai traiasca... nu a vrut sa mai creasca, s-a oprit din evolutie si mi-a sfasiat sufletul... ce simt acum??? Nu stiu... ma simt vinovata ca nu am reusit sa duc pana la capat.. ca nu am reusit sa ii ofer tot ce ii trebuia sa se dezvolte...ca am lasat supararea sa ma doboare in loc sa ma gandesc la ce se dezvolta in pantecele meu... ar fi trebuit sa ma gandesc doar la ceea ce am si nu la rautatea oamenilor... ar trebui sa invat sa nu mai ma las coplesita de ceea ce zic si fac alti ... chiar daca ii iubesc si ma ranesc... ar trebui sa invat sa fiu indiferenta ... dar cum sa fac asta??? cum sa trec peste sentimente??? cum sa nu mai pun suflet in tot??? 

Oare cu ce am gresit in viata asta? de trebuie sa sufar atat? am o fica minunata e adevarat... de care sunt tare mandra si pe care o iubesc enorm de mult, dar ma doare nespus de mult pierderea acestei sarcini care m-a facut sa visez la o viata mai roz... Nu gasesc cuvintele care sa ma ajute sa ma descarc... incerc si nu reusesc... incerc sa zambesc... si am incercat sa nu ma vada micuta mea printesa plangand... dar simt ca nu mai pot... simt un gol imens in suflet si nu stiu cum as putea sa il umplu...cu ce... 

Azi o priveam pe Noemy cum se juca cu o fetita si ce fericita era ... sigur ar fi fost foarte fericita sa aibe o surioara cu care sa imparta bune si rele.. sa aiba o partenera de nazdravanii...

Doare atat de tare... sunt momente in care parca sunt incapabila sa ma misc, sa clipesc... Stiu ca o sa treaca durerea... dar n-o sa uit niciodata... cum as putea sa uit? ca am fost atat de aproape... ca viata e atat de scurta si se termina intr-o secunda... nici macar nu realizam ca putem pierde totul... ca viata e trecatoare... ne facem griji de bani.. si de orice altceva... uitand sa ne bucuram de ceea ce avem si lasand clipele frumoase sa treaca fara ca sa le vedem... inca o data am aflat ca viata e mai importanta si e mult mai placuta atunci cand te bucuri de ceea ce ai... Nu stiu daca cei care citesc din pura intamplare aceste randuri inteleg ceva... sunt doar niste ganduri care poate imi trec fara nici un rost prin cap...

Am avut momente in care mi-am dorit sa fi murit si eu ... si pentru aceste momente ii cer iertare Bunului Dumnezeu....caci am o minune in viata pe care trebuie sa o cresc si sa ii ofer absolut tot ce pot... e dureros atunci cand pierzi un copil... (desi poate multi ar spune ca inca nu era un copil), pentru mine era crestea si il simteam in mine...era al meu si era parte din mine... ma simt singura... si simt ca lacrimile care imi curg in suflet nu mai pot sa le opresc... 

Luni 1 Iunie e ziua printesei mele... si aniversarea cununiei mele... ar trebui sa fiu fericita... sa fac tort... dar nu am nici o tregere de inima... nu am nici cea mai mica dorinta sa fac ceva... sper sa reusesc totusi...

Va multumesc celor care cititi aceste randuri pentru timpul pe care il pierdeti cu gandurile unei mame indurerate...