vineri, 27 februarie 2009

1 MARTIE


Un buchetel de ghiocei,
Parca nascuti din puritate,
sunt pentru suflet un crampei,
De bucurie si seninatate.

GHIOCELUL...

 

Ghioacelul din zapada a iesit sa ne-aduca-n suflet bucurie...

Spre sfarsit de iarna grea,
de sub patura de nea,
s-a ivit un ghiocel
aninat ca un cercel
intr-un varf de firicel
ghiocelul, clopotelul.
A dat de veste  el
ca dorita primavara
a venit din nou in tara
cu caldura si cu soare
pentru fiecare floare.

Sa aveti o primavara minunata!




glitter-graphics.com

marți, 24 februarie 2009

NEPOTI-PARINTI-BUNICI

Se naste un copil... si tot atunci se nasc parinti... se nasc bunici...
Si-ar trebui ca zilele din acel moment sa fie cele mai minunate... pline de glasul zglobiu la nepotilor si duiosia din glasul bunicilor... si totusi rar se intampla asa... 
In clipa in care se naste un copil in familie intervine lupta pentru suprematie... mamele  parintilor incep sa isi faca griji pentru dragostea copiilor lor pentru ca le e greu sa accepte ca nu mai sunt pe primul loc...
Si astfel incepe o lupta tacita ... care nu face decat victime ... si e mare pacat ca in loc ca familia extinsa acum sa creeze un mediu propice pentru un copil care are nevoie de dragoste mai mult ca orice si pentru care partea financiara nu are nici o valoare incep tensiunile intre parinti si bunici, caci bunici de obicei se cred mai destepti ca doar ei au crescut copii si stiu mai bine... sau au citit 2-3 reviste si au aflat ei ca rolul bunicilor e sa rasfete...
De ce oare ne credem mai destepti decat alti?? Fiecare stie ceva... se poate chiar sa stie acelasi lucru ca si noi sau poate mai mult desi ca varsta poate fi mai mic, sau ca experienta de viata sa fie mai putina... desi daca o persoana e mai tanara ca noi nu inseamna ca nu are o anumita experienta... caci se poate ca acea persoana sa fi trecut pana in acel moment in care o intalnim noi prin experiente care l-au indrumat spre o viata mai buna, spre dorinta de a face totul bine, de a vrea sa invete mai mult... Stiu ca se spune ca teoria si practica sunt diferite... dar daca sti teoria e imposibil sa nu reusesti sa o aplici.
Ne nastem... invatam de la parinti fiecare atat cat putem si bune si rele... si apoi pornim prin viata... incercam sa ne facem un rost... sa gasim un om care sa ne iubeasca alaturi de care visam sa imbatranim... alaturi de care speram ca intr-o zi vom depana amintiri la gura sobei... si speram la o viata frumoasa... O viata in care suntem inconjurati de iubire si de oameni cu suflete curate...
Ne indragostim... si intr-un final spunem " DA" plini de incredere si de bucurie si uneori cu lacrimi in ochi de fericire... asa a fost la mine cel putin... mi s-au umplut ochi de lacrimi cand am fost ceruta in casatorie... cand mi-am vazut alesul inimi in genunchi in fata mea era atat de emotionat ... si am simtit atunci ca sunt cea mai fericita femeie de pe planeta asta ... ba chiar din galaxie....
Apoi intr-o buna zi aflam cu bucurie ca dragostea noastra rodeste...  ca un copil va veni in viata noastra... si incepem sa ne imaginam ce minunat va fi... ca va fi inconjurat de dragoste, ca bunici ii vor citi povesti, il vor legana... dar bunici sunt in ziua de azi mult prea preocupati de bani, case, servici sau orice altceva decat sa petreaca timp cu copii lor si cu nepotii. De cele mai multe ori nici nu ajung sa se vada decat cu diferite ocazii, onomastici... nici macar nu banuiesc ca pierd cele mai minunate clipe posibile... le-au pierdut cand au avut ei copii pentru ca asa erau timpurile atunci de mult in urma cu 20-30 de ani, si le pierd si acum caci dau prea multa importanta materialului... si uita de suflet.
Imi amintesc de bunici mei... aveam uni tare dulci si pe care nu i-am auzit niciodata zicandu-mi ca nu pot sa se joace cu mine ca ii doare ceva, sau ca nu au timp pentru mine, sau sa se planga ca nu le ajung bani... intotdeauna aveau timp pentru mine si ceilalti nepoti, intotdeauna stiau sa spuna o poveste hazlie ... si erau oameni simpli de la tara care au stiut cum sa se faca iubiti si respectati prin bunatate. Mai era si tataie dar pe acesta nu l-am placut...  era tot timpul suparat, ursuz... si mereu avea cate o nemultumire... stia o singura poveste pe care mi-o spunea la infinit cu apropouri la adresa parintilor mei... se plangea ca nu ma duc la el... desi niciodata nu mi-a aratat ca m-ar iubi...de ce as fi mers la un om care nu ma facea sa ma simt iubita??
Si cel mai rau imi pare ca sunt si astazi oameni care se comporta la fel cu nepoti lor... si e pacat caci nu au idee cat de mult ranesc... si cat de usor poate fi un copil ranit... cum sa ii vorbesti rastit? cum  poti sa refuzi o manuta care ti se intinde chemandu-te la joaca?? Cum poti sa rezisti ochisorilor aceia micuti plini de fericire? A... da... stiu...sa nu care cumva sa deranjezi... dar de ce deranjezi?? Pentru ca tu sti mai bine cum sa te comporti cu copilul decat parinti lui? Pentru ca nu sti sa accepti ca parinti acetei minuni au alte concepte despre educatie?? Oare tu care ai fost candva tanar parinte nu tot la fel ai facut? Nu ai vrut sa ii oferi copilului tau o educatie aleasa?
De ce uitam oare ca parinti stiu sa isi creasca copii si ca bunici nu ar trebui niciodata sa treaca peste cuvantul parintilor? De ce nu ni se ofera acelasi respect, aceeasi incredere pe care o oferim? Din orgoliu? Sau pentru ca oamenilor li se pare o munca prea mare sa respecti pe cineva care e mai tanar?
Oare cred ca nu vor avea niciodata nevoie de noi? Ce se va intampla daca atunci cand vor avea nevoie de o cana cu apa... copii si nepoti vor fi la fel de ocupati pe cat sunt ei acum? Dar nimeni nu se gandeste nu? Suntem doar simpli muritori care ar trebui sa stim sa recunoastem ca iubirea, respectul si increderea se pot pierde chiar si atunci cand e vorba de fiul/fica noastra!!!!
Toate aceste sentimente se castiga si se intretin... sunt ca o floare caruia daca nu ii dai caldura, lumina si apa - moare!!! Sau credeti ca copii sunt datori sa va dea, sa va faca pentru ca i-ati crescut??  Nu va cere nimeni... daca faceti copii ca sa aveti pe cineva la batranete mai bine nu ii mai faceti... au si ei dreptul la viata... la libertate... la fericire... au si ei nevoie sa se simta iubiti, respectati, ascultati... 
Cu toti ar trebui sa stim ca certurile si micile divergente intre parinti si bunici nu le aduc nimic bun nepotilor... Vorbeam cu cineva despre dilemele mele legate de aceasta problema si mi-a spus:"Suni foarte neajutorata cand de fapt ai toata puterea!Iti propun sa-ti iei puterea inapoi. Acum esti un adult care are responsabilitati de parinte - de a-si creste si proteja copilul si e bine sa ti le asumi cu seriozitate si cunoastere." (Psiholog Claudia Briscan)
Bunici in general ar trebui sa inteleaga ca copilul are nevoie sa stie ca adulti din jurul lui ii asigura protectie si ii structureaza mediul de viata! Ca e ok sa isi asume rolul de " a rasfata" copilul in masura in care definitia pentru rasfat o agreeaza parinti si in conditiile in care acest rasfat nu interfereaza sau saboteaza in vre-un fel rolul parintilor sau ii dauneaza copilului.
Stim ca in general sunt bine intentionati si gresesc din lipsa unei cunoasteri legate de modul in care "functioneaza" copilul la nivel psihologic.  Din pacate eu cunosc si de acceea imi creez diverse dispute cu cei care sunt bunici! Mi-ar placea sa ma asculte si sa avem cu toti parte de momente frumoase pline de fericire... dar daca nu se poate asta e... eu nu am cum sa renunt la convingerile mele si la cunostintele mele doar pentru ai face fericiti pe bunici... sunt mama si eu implinesc nevoile copilului meu, eu fac regulile, eu iau deciziile si stabilesc sanctiunile si recompensele, eu sunt cea care interzice dar  tot eu sunt si cea care alinta, iubeste, imbratiseaza, permite.
Bunici ar trebui sa inteleaga ca eu sunt parinte, ca copilul e al meu si nu al lor. Sa recunoasca si sa respecte rolul meu de mama, dincolo de formal, la modul real. 
Dragi bunici ganditi-va bine daca vreti sa pierdeti clipele frumoase din cauza orgoliului. Daca se merita sa pierdeti momente de nepretuit pentru bani.... Si mai ganditi-va ca "BANI NU ADUC FERICIREA" SI NICI NU PUTETI CUMPARA IUBIREA NEPOTILOR DE LA SUPERMARKET!!!

Ideii


Ce e iubirea???

" Iubirea este atunci cand mamica ii face cafea lui taticu, si gusta intai ea din cafea, ca sa vada daca a nimerit-o tocmai bine."- e raspunsul unui baietel de 7 ani . 
E interesant ce simplu e sa iubesti cu adevarat si sa vezi in toate lucrurile marunte iubire... pacat ca atunci cand devenim adulti uitam sa mai privim cu atentie in jurul nostru ... uitam sa mai dam importanta ... e datoria ei sa faca cafeaua... e datoria ei sa pregateasca masa, sa imi dea haine curate, sa faca copii sa ii creasca... dar oare nu e tot om si ea..?? nu are aceleasi nevoi ca noi toti? Ce daca e mama... si are nevoie de dragoste ... de mici atentii ... 
Sau daca a devenit mama gata ... nu mai are nevoie de nimic? Intr-adevar e cel mai minunat lucru sa fi mama ... sa vezi cum se naste viata din tine... sa simti cum acel pui de om e centrul universului
si ca nimic altceva nu mai conteaza ... dar acel pui creste si incepe sa zboare si atunci ??? De ce oare o multime de mame nu renunta la copii lor...?!?! poate pentru ca nu au reusit sa invete ca nu sunt ai lor de fapt ... ci ai vietii ... si daca i-au facut au si ei dreptul sa traiasca, sa zboare, sa fie fericiti... sa faca si ei pui...  Oare daca aceste mame ar pricepe cat rau le fac copiilor prin felul in care se poarta s-ar schimba ceva?? Ma indoiesc, de ce? pentru ca pe masura ce inainteaza tot mai tare in varsta vor sa faca parte din viata copiilor... desi ar trebui sa ii lase sa aibe si ei viata lor... Am deviat de la subiect...
 Oare doar in filme exista familii fericite? Oare e chiar atat de greu sa te bucuri alaturi de copilul tau si sa il sprijini nu sa ii faci greutati???
 Cred ca da ... din moment ce eu inca in 29 de ani nu am intalnit o mama care sa se bucure cu adevarat pentru fiul sau fica sa...  Pacat ca nimeni nu se gandeste ca nu traim o eternitate... si ca ar trebui sa fim mandri de copii nostri indiferent de reusite... si sa ii lasam sa traiasca ... si sa ne bucuram de ei ... sa ii sprijinim in tot nu sa ii dam inapoi... chiar si atunci cand consideram ca gresesc ... noi i-am invatat ce e bine si ce e rau si ar trebui sa avem incredere in gandirea lor... si daca intradevar vor gresi vor sti sa isi asume responsabilitatea... ca doar asa i-am educat nu? 

Iubiti-va mult!


 

ALFABETUL

A e de la albina
B e de la bebelus
C e intrebare, iar
D e derdelus
E este a mea Elena
F e fericirea ei, iar
G este cutu Grivei.
H e de la Hanibal,
I - Ileana Cosanzeana
J - Jianu si zapciul
K - de la kilogram
si uite asa am ajuns la L.
Da da...
A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,
M,N,O,P,R,S,T,U,V,X,Y,Z
Este al nostru alfabet!


miercuri, 11 februarie 2009

IUBIREA

IUBIREA.....

Acum in perioada aceasta in care parca iubirea pluteste in aer... de la atatea inimioare aflate peste tot unde intorci capul... stau si ma intreb oare cati dintre noi iubim cu adevarat??
Daca ii intrebam pe parinti... caci la genul acesta de dragoste ma refer... oare cati isi iubesc copii cu adevarat?? V-ati gandit vreodata cu adevarat??
Am auzit diferse raspunsuri... cum sa nu imi iubesc copilul doar ii ofer tot ce vrea... ii ofer o masa, casa, are de toate... nu ii lipseste nimic ...
De ce oare credem ca iubim daca oferim copilului tot... jucarii, hainele de marca, si multe altele care nu imi vin acum in cap???
Oare cand ne-am privit cu adevarat ultima data copilul??? Cand ne-am minunat de cat de istet e copilul nostru si ce minune avem langa noi? Intotdeauna avem ceva de facut...
E drept ca avem o multime de lucruri de facut... dar copii in general nu au nevoie decat de dragoste ... sa se simta iubiti... Ne lasam coplesiti de treburile casnice ca trebuie sa fie perfect curat... sters praful ca vine mama, soacra sau orcine altcineva in vizita... ce daca e un pic dezordine? chiar trebuie in fiecare zi sa strangem, sa stergem.... Pierdem atata timp facand altceva decat sa il petrecem cu copiii nostri... si ne trezim ca nu stim cand au crescut si desi au familiile lor acum si poate sunt chiar ei parinti avem pretentia sa ocupam acelasi loc important in viata lor si sa ne dea raportul... De ce sa pierdem timpul atunci cand ii avem si sunt atat de dragalasi si de jucausi... facand altceva? ca sa vrem atunci cand nu mai au nevoie de noi ca i-am educat sa se descurce, sa recuperam timpul pe care l-am pierdut??
Lasati-va copiii liberi... lasati-i sa zboare... Copiii nu sunt ai nostri si nu ii facem pentru noi... sunt minuni care se nasc ... cresc... si continua sa traiasca sa iubeasca si dupa ce si-au luat zborul
si trebuiesc lasati sa traiasca viata asa cum cred de cuviinta... Rolul nostru ca parinti e sa ii invatam ce e bine si ce e rau atunci cand sunt cu noi in casa noastra... Apoi doar daca ni se cer sfaturi sa le oferim... si nu gratuite (fara a fi cerute); si in cazul in care nu e urmat sfatul primit sa nu ne suparam... caci ei stiu mai bine ce e bine pentru ei...
IUBITI-VA MULT! SI TRAITI INTENS FIECARE CLIPA CACI NU VA MAI INTALNITI INCA O DATA CU ACEA CLIPA IN VIATA!

duminică, 8 februarie 2009

Ganduri...

Citeam zilele acestea o carte despre educatia copiilor.. si unul din sfaturile date in carte suna c-am asa:" surprindeti-va copii atunci cand face un lucru bun si nu atunci cand greseste". Oare cati dintre noi facem asa ceva? Oare cati dintre noi stim sa laudam... in loc sa certam?
De cate ori am fost in parc am auzit foarte des replici de genul: "esti rau; esti obraznic; esti las" etc... oare nu ne-am simti cu toti mai bine daca am elimina definitiv din vocabularul nostru stfel de cuvinte?
Suntem adulti si consideram de cele mai multe ori ca noi stim mai bine dacat copii sau decat cei mai tineri ca noi... fara sa luam in calcul ca niciodata nu vom cunoaste totul... si ca fiecare persoana e unica in felul ei... Ar trebui sa invatam sa ii sprijinim mai des pe cei de langa noi, in loc sa ii urmarim sa vedem cand gresesc! Nici nu am mai fi asa stresati daca nu am mai incerca sa vedem greselile... ci lucrurile bune.
Tuturor ne place sa auzim cuvinte frumoase la adresa noastra... pe langa faptul ca ne da incredere de sine, ne mai arata si ca ceilalti ne vad la adevarata noastra valoare. Si simplul fapt ca cei de langa noi cred in noi si sunt alaturi de noi ne da putere sa mergem mai departe, sa ne ridicam atunci cand cadem fara teama ca vom fi certati!
Imaginativa cum va simtiti atunci cand va cearta seful, sau cand partenerul de viata va reproseaza diverse lucruri... ce credeti ca simte un copil atunci cand e certat... ??? De cele mai multe ori nici nu e atat de grav ceea ce a facut... dar noi parinti ducem totul la extrem ... nu e cuminte ca rade prea tare in magazin sau ca alearga....??? de ce ? cand doar se bucura ce e cu noi si exploreaza lumea... Am vazut prin supermarket-uri o multime de copii in cosurile de cumparaturi... v-ati uitat la chipurile lor cu atentie?? Au privirea atat de trista... De ce sa ii condamnam sa stea intr-un cos cand stiu sa mearga? Ce daca trag de lucruri? Daca stam si le explicam cu calm ca nu e voie vor intelege... e drept ca trebuie repetat ori de cate ori mergem la magazin... dar personal cred ca zambetul si fericirea copiilor merita orice efort! Incercati sa va imaginati cum ar fi sa stati voi ca parinti in cos... cum v-ati simti??
Nu ar fi placut asa e? Haideti sa incercam sa schimbam mentalitatea ca copiii sunt obraznici, rai... si mai stiu eu cum... Sunt doar mici fiinte care au nevoie de dragoste ca noi toti de altfel!
Iubitiva copiii si aratatile ca ii iubiti! Nu ii indepartati prin critici si jigniri, asa nu va faceti nici voua bine si nici lor!
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Calendar Ortodox



Va multumesc pentru vizita si va mai astept!