A mai trecut un an si altul bate timid la usa... mai sunt cateva ceasuri din anul acesta... bilantul nu e tocmai cel pe care mi-l imaginasem eu... dar multe lucruri nu sunt asa cum mi le-am imaginat eu!
Poate ca sunt eu mai sensibila din fire... poate ca ar trebui sa ma schimb in noul an, dar oare cum?
- sa fiu mai indiferenta la relatii?
- sa ma fac ca nu vad cand altii trec peste cuvantul meu de mama cu usurinta?
- sa nu imi mai pese de cei din jur?
Cum ar trebui sa ma schimb ca sa nu mai am parte de clipe triste???
Sunt femeie ... deci prin natura mea sunt mai sensibila... e doar parerea mea oare?
Citeam zilele astea intr-o carte ca:" femeile au un avantaj extraordinar in doua dintre cele mai importante zone ale vietii: iubirea de Dumnezeu si iubirea fata de ceilalti. Femeile sunt inzestrate cu capacitatea intuitiva de a dezvolta relatii profunde si cu dorinta de comunicare intima."
Cred ca eu nu sunt inzestrata cu asemenea capacitati... altfel nu ar mai aparea probleme intre mine si cei dragi...
Cum as putea sa ma schimb astfel incat toate aceste neintelegeri sa nu ma mai supere?
Oare nu orice parinte vrea sa i se respecte cuvantul atunci cand e vorba de copilul sau? Sunt eu atat de anormala... incat vreau ceva ce nu mi se cuvine?
Tot ce se poate... sa fiu eu anormala... insa fetele mele vor fi intaotdeauna pe primul plan pentru mine si vor fi cele mai importante... nu stiu cum privesc alti parinti relatia cu copiii lor insa eu stiu ca as face orice pentru ele... mi-as da si viata daca trebuie, caci ele sunt totul... sunt insasi viata!
Eu vreau ca fetele mele sa gaseasca in mine sprijinul de care au nevoie oricand, in orice moment, si de orice fel... vreau sa imi spuna deschis ceea ce le supara si sa incercam sa gasim o rezolvare impreuna. Asa vad eu relatia mea cu copiii mei si sper sa imi ajute Dumnezeu sa fie asa. Stiu ca mie mi-ar fi placut sa gasesc intotdeauna sprijin la mama, stiu ca in felul ei a incercat sa ma sprijine... mi-ar fi placut sa ma duc oricand la ea fara teama ca ma va judeca, sau ca ma va critica... mi-ar fi placut sa gasesc intotdeauna in bratele ei alinare la dilemele mele... chiar daca erau banale si copilaresti... Stiu ca nu sunt singurul copil care nu a gasit asta in familia lui... insa e pacat ca in timp relatiile se rup si se pierd... si copiii nostri ( nepotii parintilor nostri )
, simt raceala care exista intre generatii si se racesc si ei fata de cei care le sunt bunici, si intotdeauna mama e cea gasita vinovata pentru lucrurile astea - cand de fapt vina e de ambele parti ca nu fac tot posibilul sa comunice si sa rezolve neintelegerile! Sunt multe persoane care cred ca timpul rezolva totul... Cred ca daca au ranit pe cineva, ori s-au certat cu cineva ... timpul va rezolva! Dragi mei timpul nu rezolva problemele, el doar trece si problema se adanceste tot mai mult! Cu cat ocolim mai mult sa rezolvam problema cu atat mai mult ne va fi mai greu sa vorbim despre ea!
Uneori sau de fapt cel mai des te ranesc tocmai oameni care inseamna ceva pentru tine, oamenii dragi te ranesc usturator, si ajungi sa faci si sa zici lucruri pe care nu ai fi crezut ca le vei face vreodata!Cand persoane nu foarte apropiate te ranesc - esti nervos, esti furios insa iti trece. Insa de la cei pe care ii consideri parte din tine ai asteptari, te astepti sa te inteleaga, sa te sprijine. Doar ei te pot rani tare de tot si te pot provoca sa faci lucruri necugetate. Uneori o iei incet si cu rabdare insa alte ori ajungi la un capat si explodezi ... si atunci supararea e si mai mare... caci desi ai explodat tot tu suferi mai ales cand celalalt iti intoarce spatele si pleaca!
Multa iubire in anul ce vine... si intelegere!!!
Un an nou plin de culoare si de zambete!!!!
