NEPOTI-PARINTI-BUNICI

Se naste un copil... si tot atunci se nasc parinti... se nasc bunici...

Si-ar trebui ca zilele din acel moment sa fie cele mai minunate... pline de glasul zglobiu la nepotilor si duiosia din glasul bunicilor... si totusi rar se intampla asa... 

In clipa in care se naste un copil in familie intervine lupta pentru suprematie... mamele  parintilor incep sa isi faca griji pentru dragostea copiilor lor pentru ca le e greu sa accepte ca nu mai sunt pe primul loc...

Si astfel incepe o lupta tacita ... care nu face decat victime ... si e mare pacat ca in loc ca familia extinsa acum sa creeze un mediu propice pentru un copil care are nevoie de dragoste mai mult ca orice si pentru care partea financiara nu are nici o valoare incep tensiunile intre parinti si bunici, caci bunici de obicei se cred mai destepti ca doar ei au crescut copii si stiu mai bine... sau au citit 2-3 reviste si au aflat ei ca rolul bunicilor e sa rasfete...

De ce oare ne credem mai destepti decat alti?? Fiecare stie ceva... se poate chiar sa stie acelasi lucru ca si noi sau poate mai mult desi ca varsta poate fi mai mic, sau ca experienta de viata sa fie mai putina... desi daca o persoana e mai tanara ca noi nu inseamna ca nu are o anumita experienta... caci se poate ca acea persoana sa fi trecut pana in acel moment in care o intalnim noi prin experiente care l-au indrumat spre o viata mai buna, spre dorinta de a face totul bine, de a vrea sa invete mai mult... Stiu ca se spune ca teoria si practica sunt diferite... dar daca sti teoria e imposibil sa nu reusesti sa o aplici.

Ne nastem... invatam de la parinti fiecare atat cat putem si bune si rele... si apoi pornim prin viata... incercam sa ne facem un rost... sa gasim un om care sa ne iubeasca alaturi de care visam sa imbatranim... alaturi de care speram ca intr-o zi vom depana amintiri la gura sobei... si speram la o viata frumoasa... O viata in care suntem inconjurati de iubire si de oameni cu suflete curate...

Ne indragostim... si intr-un final spunem " DA" plini de incredere si de bucurie si uneori cu lacrimi in ochi de fericire... asa a fost la mine cel putin... mi s-au umplut ochi de lacrimi cand am fost ceruta in casatorie... cand mi-am vazut alesul inimi in genunchi in fata mea era atat de emotionat ... si am simtit atunci ca sunt cea mai fericita femeie de pe planeta asta ... ba chiar din galaxie....

Apoi intr-o buna zi aflam cu bucurie ca dragostea noastra rodeste...  ca un copil va veni in viata noastra... si incepem sa ne imaginam ce minunat va fi... ca va fi inconjurat de dragoste, ca bunici ii vor citi povesti, il vor legana... dar bunici sunt in ziua de azi mult prea preocupati de bani, case, servici sau orice altceva decat sa petreaca timp cu copii lor si cu nepotii. De cele mai multe ori nici nu ajung sa se vada decat cu diferite ocazii, onomastici... nici macar nu banuiesc ca pierd cele mai minunate clipe posibile... le-au pierdut cand au avut ei copii pentru ca asa erau timpurile atunci de mult in urma cu 20-30 de ani, si le pierd si acum caci dau prea multa importanta materialului... si uita de suflet.

Imi amintesc de bunici mei... aveam uni tare dulci si pe care nu i-am auzit niciodata zicandu-mi ca nu pot sa se joace cu mine ca ii doare ceva, sau ca nu au timp pentru mine, sau sa se planga ca nu le ajung bani... intotdeauna aveau timp pentru mine si ceilalti nepoti, intotdeauna stiau sa spuna o poveste hazlie ... si erau oameni simpli de la tara care au stiut cum sa se faca iubiti si respectati prin bunatate. Mai era si tataie dar pe acesta nu l-am placut...  era tot timpul suparat, ursuz... si mereu avea cate o nemultumire... stia o singura poveste pe care mi-o spunea la infinit cu apropouri la adresa parintilor mei... se plangea ca nu ma duc la el... desi niciodata nu mi-a aratat ca m-ar iubi...de ce as fi mers la un om care nu ma facea sa ma simt iubita??

Si cel mai rau imi pare ca sunt si astazi oameni care se comporta la fel cu nepoti lor... si e pacat caci nu au idee cat de mult ranesc... si cat de usor poate fi un copil ranit... cum sa ii vorbesti rastit? cum  poti sa refuzi o manuta care ti se intinde chemandu-te la joaca?? Cum poti sa rezisti ochisorilor aceia micuti plini de fericire? A... da... stiu...sa nu care cumva sa deranjezi... dar de ce deranjezi?? Pentru ca tu sti mai bine cum sa te comporti cu copilul decat parinti lui? Pentru ca nu sti sa accepti ca parinti acetei minuni au alte concepte despre educatie?? Oare tu care ai fost candva tanar parinte nu tot la fel ai facut? Nu ai vrut sa ii oferi copilului tau o educatie aleasa?

De ce uitam oare ca parinti stiu sa isi creasca copii si ca bunici nu ar trebui niciodata sa treaca peste cuvantul parintilor? De ce nu ni se ofera acelasi respect, aceeasi incredere pe care o oferim? Din orgoliu? Sau pentru ca oamenilor li se pare o munca prea mare sa respecti pe cineva care e mai tanar?

Oare cred ca nu vor avea niciodata nevoie de noi? Ce se va intampla daca atunci cand vor avea nevoie de o cana cu apa... copii si nepoti vor fi la fel de ocupati pe cat sunt ei acum? Dar nimeni nu se gandeste nu? Suntem doar simpli muritori care ar trebui sa stim sa recunoastem ca iubirea, respectul si increderea se pot pierde chiar si atunci cand e vorba de fiul/fica noastra!!!!

Toate aceste sentimente se castiga si se intretin... sunt ca o floare caruia daca nu ii dai caldura, lumina si apa - moare!!! Sau credeti ca copii sunt datori sa va dea, sa va faca pentru ca i-ati crescut??  Nu va cere nimeni... daca faceti copii ca sa aveti pe cineva la batranete mai bine nu ii mai faceti... au si ei dreptul la viata... la libertate... la fericire... au si ei nevoie sa se simta iubiti, respectati, ascultati... 

Cu toti ar trebui sa stim ca certurile si micile divergente intre parinti si bunici nu le aduc nimic bun nepotilor... Vorbeam cu cineva despre dilemele mele legate de aceasta problema si mi-a spus:"Suni foarte neajutorata cand de fapt ai toata puterea!Iti propun sa-ti iei puterea inapoi. Acum esti un adult care are responsabilitati de parinte - de a-si creste si proteja copilul si e bine sa ti le asumi cu seriozitate si cunoastere." (Psiholog Claudia Briscan)

Bunici in general ar trebui sa inteleaga ca copilul are nevoie sa stie ca adulti din jurul lui ii asigura protectie si ii structureaza mediul de viata! Ca e ok sa isi asume rolul de " a rasfata" copilul in masura in care definitia pentru rasfat o agreeaza parinti si in conditiile in care acest rasfat nu interfereaza sau saboteaza in vre-un fel rolul parintilor sau ii dauneaza copilului.

Stim ca in general sunt bine intentionati si gresesc din lipsa unei cunoasteri legate de modul in care "functioneaza" copilul la nivel psihologic.  Din pacate eu cunosc si de acceea imi creez diverse dispute cu cei care sunt bunici! Mi-ar placea sa ma asculte si sa avem cu toti parte de momente frumoase pline de fericire... dar daca nu se poate asta e... eu nu am cum sa renunt la convingerile mele si la cunostintele mele doar pentru ai face fericiti pe bunici... sunt mama si eu implinesc nevoile copilului meu, eu fac regulile, eu iau deciziile si stabilesc sanctiunile si recompensele, eu sunt cea care interzice dar  tot eu sunt si cea care alinta, iubeste, imbratiseaza, permite.

Bunici ar trebui sa inteleaga ca eu sunt parinte, ca copilul e al meu si nu al lor. Sa recunoasca si sa respecte rolul meu de mama, dincolo de formal, la modul real. 

Dragi bunici ganditi-va bine daca vreti sa pierdeti clipele frumoase din cauza orgoliului. Daca se merita sa pierdeti momente de nepretuit pentru bani.... Si mai ganditi-va ca "BANI NU ADUC FERICIREA" SI NICI NU PUTETI CUMPARA IUBIREA NEPOTILOR DE LA SUPERMARKET!!!